Primele şase luni de studenţie au fost ceva halucinant. Nu era zi/noapte să nu se întâmple câte ceva. Cel mai banal lucru întâmplat de care îmi aduc aminte e să cobor după ţigări (rămăsesem singur in cameră în seara aia) şi când m-am întors să găsesc camera plină de poliţişti - aveam secţia de poliţie în căminul de vis-a-vis - care intraseră acolo alertaţi de administrator că era posibil ca eu să mă fi sinucis (băgasem Dream Theater la maxim, sau ceva de genul ăsta). Acelaşi administrator care a fost personajul principal al evenimentelor din mai multe alte zile, după ce nu l-a scos pe unul de la noi din cameră. Eram 5: ăl nebun-eu , braşoveanu', mitică, ungureanu (doi girafi, când a intrat Vadim în turul 2 îi strigam "afară cu ungurii din ţară" şi îi făceam desene cu unguri spânzuraţi, dar nu s-a supărat niciodată) - freshmani şi unul de vârsta mea de acum care "venise la facultate să se facă şef". După un timp, noi cei 4 boboci i-am cerut administratorului să-l mute pe ăla că nu ne-nţelegeam de nicio culoare, iar când administratorul a refuzat am făcut o plângere în care l-am acuzat de corupţie şi şantaj. Consecinţa a fost că ăia de la serviciul social nu au vrut să oprească investigaţia când am intenţionat să-mi retrag plângerea, iar eu am devenit "băiatul cu scrisoarea aia frumoasă". Toate astea se întâmplau în căminul 2, la geamul adnotat:

În stânga căminului era o alee îngustă apoi un şir de mai multe cămine; printre ele căminul C-20, de fete. Uneori se întâmpla ca după un chef să mă trezesc cu câte una în pat pe la 4-5 dimineaţa. Şi mai era şi Tase; Taifas, ăla din liceu de la C. Taifas era un tip deosebit, în liceu n-aveam nicio treabă tot anul, iar de Paşti eu şi Poe făceam chefuri la el acasă că plecau părinţii lui.
Tase stătea în MV1 sau MV2. Astea erau altă specie de cămine. Erau o combinaţie între reşedinţa familiei Adams, un azil de bătrâni şi o instituţie pentru persoane cu disabilităţi mentale, construite probabil în acelaşi
timp cu prima facultate a Politehnicii:

 

Tase avea o soră, mai mare decât noi. Iar sora lui avea o colegă cu care a venit la un chef la Tase în cameră. Şi cu care m-am trezit eu în pat după un blackout. Şi stând noi aşa şi vorbind înainte să readormim, îmi zicea pe un ton de reproş: "mâine n-o să mă mai bagi în seamă!". "Cine, eu?!? Cum se poate să te gândeşti la aşa ceva?!?"
După câteva zile mă întâlnesc cu sora lui Tase pe scări în facultate şi ne spunem câteva cuvinte din mers. Ei bine, împreună cu ea era una care mă săgeta cu privirea şi am rămas marcat pentru că nu ştiam cine era aia şi de se uita aşa la mine. După vreo doi ani (eram deja la FSE) treceam pe aleea dintre MV-uri şi, fără absolut niciun fel de legătură sau gând în privinţa asta, am avut o revelaţie: aia care se uita urât la mine era "mâine n-o să mă mai bagi în seamă"! Mi se ştersese complet din memorie petrecerea din camera lui Tase imediat după ce s-a terminat, iar în perioada în care am avut revelaţia am constatat că mi se şterseseră complet din memorie aproape toate lunile în cauză. Cred că mulţi neuroni am prăjit atunci. Şi nu învăţând.

Revenind la prezent, am păţit o chestie asemănătoare. Discuţie vineri cu tata: "nu mai ţii minte cum mă sunai astă-vară într-una şi mă întrebai aia şi ailaltă?"(nişte chestii mai mult decât semnificative ale familiei, revenite în actualitate week-end ul ăsta). Cine, eu!? Da, şi ziceai aia şi nu ştiu ce! Cred că mă confunzi, nu cred că am discutat vreodată cu tine chestiunea. Şi dacă stau bine să mă gândesc, în perioada aia deja...."

Oare avea dreptate? Iar am şters chestii din memorie? Iar prăjesc neuroni?