vineri, 27 octombrie 2017

Mâncați românește!

Parcă dintotdeauna, dar acum mi se pare mai abitir ca nici o dată, mesajele de genul ăsta sunt împrăștiate pe toate canalele posibile.
E o inepție. E un nonsens: eu vin cu bani de acasă și proptesc o serie de agenți economici incapabili să se impună prin calitate sau preț? Nu asta facem din '90 încoace, cu rezultate monstruoase?
Producătorii români, de masă ori de nișă, au toate atuurile să fie o prezență aproape exclusivă pe mesele noastre, în casele noastre, în viețile noastre în general; în primul rând beneficiază de un fond emoțional foarte puternic; în al doilea rând sunt aici, nu au nevoie să plătească transportul din țările calde - eventual și taxe vamale; în al treilea rând, au toate condițiile climatice și toate materiile prime - de la cernoziom la bușteni și uraniu. Rezultatul? O generație mai târziu nu sunt capabili să obțină calitate, preț sau volum. Mai mult, au toate condițiile finanțare, au toată libertatea de asociere și infinite posibilități de desfacere - îmi vine în minte exemplul unei firme care produce cartofi congelați competitivi și a vândut deja producția pe doi ani.
Lucrurile astea nu se rezolvă nici "consumând românește", nici cu "51% produse românești pe rafturi" și nici fixând prețul lânii de la București. Lucrurile astea se rezolvă doar având antreprenori autentici. Antreprenorii autentici nu se obțin prin măsurile de mai sus și nici la SRI, SIE ori celelalte servicii secrete (din astea avem destule, slavă domnului). Antreprenorii autentici se obțin din niște oameni care au primit o oarecare educație, deci familia lor are o brumă de prosperitate, și care au în jurul lor de exemple de succes. Exemple avem din plin pentru că suntem în UE.
Prin urmare datoria mea nu e să mănânc românește. Datoria mea e să fiu prosper, să cumpăr ce e mai bun pentru mine, să-mi cresc permanent standardul de viață. Dacă asta înseamnă lapte din Polonia, vită din Argentina, usturoi din China, e datoria mea să le cumpăr. Atunci când cotletul de porc din România va fi pregătit să devină cea mai bună variantă pentru mine, îl voi cumpăra negreșit. Dar nu înainte.
Ultima dată când am avut idea să cumpăr ceva pentru că e românesc a fost și momentul de revelație. Acum 5-6 ani căutam o salată - îmi venise ideea să-mi fac toasturi cu șuncă și cașcaval pentru micul dejun și vroiam (de la verbul "a vroi") o frunză de salată înăuntru. La Kaufland, două opțiuni: salată din România spre care m-am dus teleghidat - turtită, cu marginile frunzelor zdrențuite, murdară de pământ, udă. Salată din Germania, curată, cu frunzele întregi, în pungă perforată ca să nu acumuleze umezeală și mai ieftină. Cu salata românească murdărindu-mi mâna dreaptă m-am scurtcircuitat: ce dracu' fac aici?! de ce am pus mâna pe salata asta!?
Mai e un capitol înainte de încheiere: "ferma țărănească". Am mai multă încredere în "mizeriile din străinătate" decât în "produsele tradiționale românești". De ce? Pentru că acolo există un minim control în ceea ce privește siguranța alimentară. La țară e un dezastru: animalele mustesc de antibiotice și hormoni de creștere, pământul și legumele mustesc de îngrășăminte, erbicide și pesticide. Țăranii toarnă cu sacul și se vede pe ei - la 60 de ani nu mai au dinți și nici loc de riduri noi, iar asta nu vine din munca grea. Cine nu mă crede, poate arunce câte-o-ntrebare despre "tratamentul la pui", despre nutreț ori azotat.

2 comentarii:

sleepy00 spunea...

Si la mici vs. fast food ce dracu facem?

Abc Sjf spunea...

mdea... păi... mmm... facem să fie bine ca să nu fie rău!