joi, 2 iulie 2020

Magistral!

...au fructificat PNL și Președintele această ocazie unică de a arăta cât sunt de mici, meschini și fără viziune. Nu sunt un student al istoriei economiei dar nu cred că de la prima unire, sub Mihai Viteazul (1600), a existat vreun eveniment cu un impact economic imediat, atât de mare. €100 miliarde/10 ani înseamnă anual 15% din bugetul de anul trecut, adică echivalentul unei creșteri economice de 50% cel puțin în primul an, ținând cont că cca 30% din PIB ajunge la buget. Un eveniment istoric, din care ar fi trebuit să scoatem maxim ca să mai reducem din decalajele pe care le avem față de țări precum Polonia, primul stat din Est devenit cu o economie dezvoltată, și din care lumea pleacă mai puțin.
Știm cum se face asta, știm de la celelalte țări și de la consiliile și întrunirile interminabile de la Bruxelles: toți reprezentanții noștri ai tuturor se pun la masă, discută cât timp e nevoie să discute, ajung la o soluție de compromis care mulțumește pe toată lumea, iar consecința inevitabilă e că proiectul va fi implementat cap-coadă. Pentru că este un proiect legitim, ce rezolvă probleme pentru toată lumea, un proiect pentru România.
În schimb avem un proiect pentru electoratul PNL. Adică pentru 2.4 milioane de oameni, din 20. Mai rău este că știm din ultimii 30 de ani ce întâmplă cu programele electorale: în cel mai bun caz, PNL va guverna cu USR și PMP și astfel va trebui doar să ajusteze programul, cât să fie fericiți și ceilalți. Adică amânări, anulări, ineficiențe, fricțiuni. Deci nici măcar în cel mai bun scenariu cei €100 de miliarde nu ne vor ajuta pe deplin să ardem niște etape de dezvoltare. Nici nu vreau să mă gândesc ce se va alege dacă PNL nu va obține un scor solid, ori dacă USR va câștiga alegerile. Sau PSD, fie acum, fie peste 4 ani.
Partidul și Președintele care "modernizează" și "reclădesc" România nu au condus prin exemplu în acest moment istoric și nu au stabilit un barem înalt pentru leadership ori politică pentru că nu pot. Sunt mici, meschini și fără viziune.
P.S. Calitatea guvernării se măsoară după inclusivitate, nu exclusivitate.

Niciun comentariu: